De câte ori ai încercat să cumperi un domeniu pentru a-ți construi un website sau un blog, însă nu era disponibil? Cu excepția domeniilor .ro care nu sunt permise a fi revândute sau scoase la licitație, domeniile cu extensii internaționale pot fi revândute.
Astfel, dacă îți dorești să înregistrezi un domeniu .com de exemplu, dar este deja înregistrat, poate proprietarul acestuia este dispus să îl vândă. Desigur, astfel de tranzacții, de regulă, au costuri mult mai ridicate decât înregistrarea unui domeniu cu această extensie.
Există companii sau persoane fizice care se ocupă cu achiziția domeniilor foarte bune, pe care le revând ulterior la costuri mult mai mari.
Ca urmare, puține nume au rămas pe lista domeniilor râvnite, acestea fiind achiziționate cu sume fabuloase de către doritori. Cele mai scumpe 10 domenii web vândute vreodată au câteva caracteristici comune, precum faptul că toate au extensia .com, au doar unul sau două cuvinte comune și provin din categorii de interes general.
Cele mai scumpe domenii
- VacationRentals.com – domeniul a fost cumpărat în 2007 cu 35 milioane de dolari, fiind cea mai mare ofertă și achiziție făcută vreodată unui domeniu web. Prin intermediul acestuia turiștii își pot rezerva sau găsi vacanța perfectă.
- PrivateJet.com – 30 milioane 180 de mii de dolari a costat acest domeniu. Achiziționat în 2012, a fost al doilea cel mai scump domeniu din toate timpurile.
- Insure.com – în 2009 acesta a fost cumpărat cu 16 milioane de dolari. S-a aflat pe locul doi până la achiziția lui privatejet.com.
- Sex.com – în octombrie 2010 acest domeniu se vindea cu 14 milioane de dolari. Mai apoi, acest cuvânt cheie fiind, desigur, în topul căutărilor în browsere.
- Hotels.com – a fost vândut în 2001 cu 11 milioane de dolari unei companii de profil. Aceasta mai deține alte 85 de site-uri în 34 de limbi, creându-și astfel o bază de date proprie.
- Fund.com – în 2009 acest domeniu a fost vândut cu 9.9 milioane de dolari, deși, în prezent, domeniul nu este activ.
- Porn.com – al doilea cel mai scmp domeniu din top 10. Cumpărat cu fabuloasa sumă de 9.5 milioane de dolari în 2007.
- Fb.com – în 2010 a fost cumpărat de Facebook cu 8.5 milioane de dolari. În prezent, acesta direcționează către Facebook.com.
- Business.com – este unul dintre cele mai vechi domenii. Cumpărat încă în 1999 cu 7.5 milioane de dolari și, desigur, este axat pe categoria de business.
- Diamond.com – în 2006 a fost vândut tot cu 7.5 milioane de dolari, fiind un magazin online cu pietre prețioase.
Recomandate pentru tine
Istoricul unui domeniu – cum să faci alegerea înțeleaptă
Înregistrarea unui domeniu nu înseamna întotdeauna că acesta este nou, fără să mai fi fost vreodată utilizat. În zilele noastre este destul de dificil să „prinzi” un domeniu, care nu a mai fost niciodata utilizat. În cazul domeniilor .ro, această practica este foarte des întâlnită. În special, de la modificarea regulilor de înregistrare, de trecere […]
Cum să alegi un domeniu potrivit de la bun început?
Te-ai întrebat ce nume de domeniu să alegi pentru viitorul tău site? Ai tot dreptul să nu știi încă ce sfaturi și sugestii să urmezi când îl creezi. Deși pentru mulți poate părea o activitate simplă, există câteva lucruri pe care ar trebui să le iei în considerare înainte de a înregistra o adresă www […]
Domeniul .eu – dezvoltă-ți afacerea în Europa
O afacere prosperă este sigură, recognoscibilă și are șanse mari de dezvoltare în viitor. În zilele noastre, când concurența este tot mai mare și lupta pentru clienți tot mai acerbă, este importantă nu doar industria în care activează compania ta, ci și stilul în care o a face. Dacă vrei să fii transparent și să […]
Cauți mai departe?